Shopping din întâmplare

20:03

M-am tot plâns în ultima perioadă că timpul zboară pe lângă mine, că nu ajung să fac tot ce îmi propun și că mă bat de ceva vreme cu proiectul de licență. Ei bine, să fiu și mai ocupată, m-am decis să mă înscriu la AFCO 2015, o conferință dedicată studenților și companiilor, conferință organizată de universitate (Transilvania din Brașov, bineînțeles :)) ). Cum programul cerea să îmi petrec toată ziua de joi în Aula Universității, m-am decis că e momentul să îmi iau o pereche nouă de balerini, să fiu prezentabilă fără să mă doară piciorușele apoi. Din păcate, socoteala de acasă nu se potrivește cu aia din târg pentru că iată ce am pățit...

Toată săptămâna trecută, am colidat prin magazine cu scopul de a-mi găsi perechea mult visată de pantofi. Bineînțeles, în tot acest timp, ochișorii mei au văzut și alte lucruri frumoase și nu mi-am permis să nu le iau cu mine. Portofelul meu a fost cam solicitat în perioada asta, dar sunt foarte încântată de noile achiziții și m-am decis să vi le arăt și vouă:

  • Ultima pereche de teneși slip-on roooz din New Yorker <3 Am dat 20 lei pe ei și mi s-au părut prea dulci să-i las acolo :))
  • O bluziță/ cămașă albastră cu danteluță din Condor. Este fără mâneci și îmi place foarte, foarte mult. O să o vedeți curând mai în detaliu, promit.
  • O cămașă albă cu volane, luată tot din Condor. Este cu mânecă scurtă și puțin transparentă.
  • CC-cream-ul de la Gerovital Happiness că mi-l doream de mult. Mi-am luat varianta cu zmeurică pentru ten deschis. Și pe el o să vi-l prezint pe blog destul de curând :)
  • Deodorantul cu mure și rodie de la Auchan. Mi-a plăcut aroma și contrar așteptărilor mele, chiar este bun.

Tot din categoria noutăți face parte și fondul de ten primit de la Oriflame, noul Giordani Gold Mineral, pe care vi l-am arătat aici deoarece nu-l aveam încă în momentul în care am realizat fotografia de mai jos.
Probabil vă întrebați unde e perechea de balerini. Păi răspunsul e cât se poate de simplu: nu am găsit nimic pentru gustul și preferințele mele. Cu toate astea nu m-am lăsat învinsă și am aruncat un ochi și pe magazinele online, unde am dat peste o groază de bunătăți. Încă nu sunt decisă 100%, dar de îndată ce mă hotărăsc o să vă arăt și vouă :)
Deci, vă plac lucrușoarele achiziționate de mine? Voi ați fost la shopping în ultima perioadă?
Pupici și săptămână faină!

You Might Also Like

10 comentarii

  1. Super incaltarile <3

    https://intrendbydeea.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CE draguti sunt papuceii ,Dar SI pret bun

      Ștergere
    2. Multumesc :) Erau ultimele trei perechi, dintre care doar asta era marimea mea, restul erau 40 sau 41 :D

      Ștergere
  2. super camasa albastra <3, si papuceii <3, super frumoasi.
    alinapink.ro

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa-l folosesti cu drag pe zmeurel! Mie imi place mult! ♥
    Pupix

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa.. am aflat si eu de ce este asa apreciat! Este chiar super <3
      Pupici!

      Ștergere
  4. ce frumoasa e camasa albastra!!!
    www.myab.me

    RăspundețiȘtergere
  5. Vaai! Cat de draguta e bluzita albastra! Sa le porti sanatoasa! Te pup :*

    https://voxofvanity.wordpress.com/2015/06/09/baby-roses-crochet-dress-romantic-look/

    RăspundețiȘtergere

Popular Posts

Lovely Followers

Like us on Facebook