Gloves in a Bottle - Review

11:21

Bună dimineața, oameni frumoși!
Nici nu îmi vine să cred cât de repede a trecut timpul. Suntem la sfârșitul lui aprilie și mai e atât de puțin până la finalul anului trei... Chiar dacă licența îmi ocupă cea mai mare parte a timpului, mă bucur că mă pot ține de programul stabilit, fără să fie nevoie să dispar de pe blog cu zilele. Din păcate, nu mai am timp de meșterit, dar o să încerc să rezolv și problema asta pentru că-mi lipsește foarte tare migălitul :) Până una-alta, m-am întors cu o nouă postare.

Înainte de Paște, am primit pentru testare un produs tare drăguț, pe care l-am așteptat cu nerăbdare. Este vorba despre loțiunea ”Gloves in a Bottle”.
Nu auzisem prea multe despre ea, dar eram tare curioasă. Se poate folosi pe corp și mâini, dar și pe față, fiind destinată pielii uscate. Deși nu am probleme cu pielea uscată, am un fel de alergie la anumite produse de curățenie (probabil ca majoritatea femeilor). După ce le folosesc, mâinile mele sunt aspre, așa că loțiunea-minune a picat la țanc.


Pentru că am primit varianta travel-size, de 60 ml, nu m-am îndurat să folosesc prea mult. Momentan, se găsește de vânzare doar în varianta de 250 ml (o puteți comanda aici). Ambalajul mi se pare practic. Butonul ”Press” e foarte util atât pentru siguranță, cât și pentru dozare.

Nu am respectat indicațiile lor de a aplica la 4 ore produsul deoarece nu am considerat necesar pentru ce aveam eu nevoie. Am pus o cantitate mică la fiecare aplicare, dar și-a făcut foarte bine treaba. Intră repede în piele, are un parfum subtil și lasă pielea catifelată. Mi s-a părut interesant faptul că este rezistentă la apă.  Eu am aplicat-o înainte de a face curățenie și a rezistat cu brio, iar mânuțele mele au fost tare fericite. Având un ten mai dificil, mi-a fost cam teamă să o aplic și pe față. Cu toate astea, mi-am făcut curaj și o folosesc și pe față de două zile. O să vă țin la curent cum se comportă.

Dacă vreți mai multe informații, găsiți chiar pe site-ul lor (aici).
Am rămas impresionată de ”Gloves in a Bottle” și o recomand cu drag. V-am zis că sunt încă în teste în ceea ce privește aplicarea pe ten. Dacă va avea aceleași rezultate ca în cazul mâinilor, cu siguranță o voi cumpăra.
Voi ați încerca(t)-o?
Pupici!

You Might Also Like

0 comentarii

Popular Posts

Lovely Followers

Like us on Facebook