10:00

Vine, vine priiiimăvaraaa...
Sau nu.
Razele de soare prezente zilele trecute mi-au dat ceva speranță, dar ploaia a stricat toată magia. Știți vorba aceea ”Fuse și se duse”. Ei bine, eu sper totuși să apară soarele, să plece norii, să ne bucurăm de primăvară pentru că vine 1 Martie, nu?
Vine alaiul primăverii, deci e rost de cadouri în luna lui Mărțișor, iar cadourile sunt baza poveștii noastre de azi. Am menționat de multe ori faptul că tot ce realizez, realizez din pură plăcere, fără să mă gândesc la partea financiară. Fac totul cu drag și mare atenție, iar mulțumirea cea mai mare o am atunci când vă văd fericiți și încântați de lucrușoarele mele. Asta cred că este adevărata valoare. Nu mi-e rușine să recunosc că există și momente fără inspirație, momente în care nu găsesc acea sclipire în suflet să pot crea. În acele momente mă opresc, mă relaxez și las totul să vină de la sine. Așa am procedat ieri, când am realizat rama foto pe care o vedeți mai jos. Știam că va fi dăruită unei mămici cu ocazia zilei de 8 Martie, deci trebuia ceva specific primăverii. Dar oare ce? 
M-am gândit și am chemat câteva buburuze simpatice în ajutor. Aveam nevoie de puțină culoare, așa că am cules și niște flori. Apoi totul s-a transformat într-o poveste frumoasă, iar deznodământul vă las să îl descoperiți singuri în fotografiile care urmează :)

Ca detalii din backstage, vă spun că rama a fost pictată cu acrilice, decorată cu tehnica decoupage și lăcuită pentru protecție. 
Dimensiuni (pentru foto): 13x18cm
Preț: 20 lei 
Pupici!
a Rafflecopter giveaway

You Might Also Like

0 comentarii

Popular Posts

Lovely Followers

Like us on Facebook